Am ridicat ecranul laptopului şi am apăsat butonul “Power”. Cu ceaşca de cafea proaspăt făcută în mână mă uit la cerculeţul ce se învârte sub mărul muşcat. Nu ştiu când îmi venise ideea dar mi se părea cea mai bună soluţie. Unica soluţie. Dar trebuia să fiu atent, foarte atent. Cu treaba asta nu-i de glumit.
Aurora în toate nuanţele de purpuriu şi mov-violet mă priveşte din spatele ecranului de Log on. Cursorul aşteaptă liniştit în spaţiu destinat introducerii parolei. În stânga jos butonul de “Cancel” iar în dreapta jos “Log in”.
“Da. Trebuie să o fac!” îmi spun în timp ce introduc parola pe care o schimbasem la vreo două luni de când îmi venise ideea. Mi-am fixat drept parolă cele cinci cuvinte care sintetizează acţiunea mea viitoare. Introducând zilnic cel puţin o dată cele cinci cuvinte nu aveam cum să uit. Nu aveam cum să mă abat de la drumul ales. Parola îmi va aminti mereu ce am de făcut.
Mai beau o gură de cafea şi introduc parola: “Osăîmiomorsoţia!”. Apoi apăs Return.
Aprind o ţigară şi privesc ceasul din colţul din dreapta sus al ecranului. 03:47 AM. M-am trezit la 03.30 fără să sune ceasul a cărui alarmă era fixată oricum pentru ora 06.00 AM. Acum era 03:47 AM şi eu priveam prin geam cum soţia doarme liniştită. Luna plină îi pătrundea cu îndrăzneală în dormitor. De fiecare dată când era lună plină, ea lua două pastile cu extract din rădăcină de valeriană ce o ţineau captivă în lumea viselor până la sunetul alarmei. Aşa că nu-mi făceam probleme că se va trezi.
Era o dimineaţă călduroasă de sfârşit de iulie şi eu ieşisem cu laptopul pe balcon. Mă instalasem confortabil în fotoliul de rafie căptuşit cu perne multicolore. Cu țigara în gură am mai aruncat o privire prin geam spre soţia mea. Dormea dezvelită de la brâu în sus cu faţa în jos şi cu părul răvăşit. “Păcat de frumuseţea ta rece.”
Am accesat google din pagina incognito din Safari. După un timp scurt de gândire am introdus în motorul de căutare:
“How to kill your wife?”
Primele două rezultate sunt total neinteresante pentru mine. “How to murder your wife” un film din 1965 cu Jack Lemon şi Virna Lisi în regia lui Richard Quine. “Oare am văzut filmul?”. Nu-mi aduceam aminte să-l fi văzut aşa că am dat click pe Virna Lisi şi am văzut pozele cu ea. “Erai exagerat de frumoasă în tinereţe. Nu arăţi rău nici că babă.” Am spus închizând paginile cu ea şi filmul ei.
Mă uit printre rezultate, deschid vreo două trei linkuri care se dovedesc inutile, nişte pagini fără sens şi un blog ce-mi dezvăluie un articol de ziar cu o crimă rămasă nerezolvată prin anii 1920. “Căcat!”
Trag fum în piept şi caut. Un site îţi spune la început de articol, un fel de pasul 1: “Pasul cheie în a scăpa necondamnat după ce ţi-ai ucis partenera este să nu ai un motiv ca să o ucizi”.
“Cum dracu să ucizi pe cineva fără motiv?” mă întreb eu uimit şi citesc mai departe: “Poliţiştii îţi vor acorda toată atenţia cuvenită. Se ştie că primul suspect şi, în 90% din cazuri, vinovatul este soţul”. “Da. Încurajator.” Articolul continuă: “Doar pentru faptul că nu vrei să o omori acum, nu înseamnă că nu vrei să o omori mai târziu”. “Du-te dracului!” zic în gând, şi închid pagina respectivă. “Eu vreau să o omor acum, mă rog, într-un viitor cât mai apropiat.”
Pe alt site găsesc explicaţii însoţite de poze, prin care sunt învăţat să intru după ea în baie în momentul în care face duş, şi să o trag de picioare cu cordonul de la halat. Ea va cădea cu capul de faianţă, bateria de la dus sau marginea căzii şi va muri. Vei scăpa pentru că nu vor rămâne urme de la cordonul halatului pe picioarele ei.
“Nu vor rămâne pe dracu’!”
Şi brusc mi-am amintit că citisem în adolescenţă o carte despre marii criminali ai lumii în care erau explicate metodele lor de ucidere. Nu mai ţin minte dar parcă era scris de, sau cu participarea Doctorului Mina Minovici. Doar că toţi cei din carte fuseseră prinşi.
Printre cei mai greu de prins a fost ucigaşul care le omora în cadă. În timp ce ele făceau baie, intra în baie, se aşeza în genunchi la marginea căzii în partea unde fata avea picioarele. Apoi vorbindu-i drăgăstos începea să se joace cu picioarele ei, masându-i gleznele. Fără niciun avertisment o trăgea brusc de picioare şi fata murea înecată în câteva secunde din cauza apei care îi invada căile respiratorii. Toate victimele erau găsite înecate în apă mică şi cu picioarele flexate peste marginea căzii, fără nici cea mai mică urmă de violenţă. Toate având un chip senin. Abia după a N-a victimă, investigatorul a observat câte două uşoare urme roşiatice şi abia vizibile deasupra gleznelor la fiecare dintre victime. Apoi, mergând mai departe cu deducţia, a chemat o înotătoare de performanţă ce făcea şi scufundări pe care a băgat-o în cadă fără să-i spună ce avea să se întâmple. Fără niciun avertisment a tras-o brusc de picioare şi abia au putut să o salveze de la un înec fulgerător.
“Să revenim.” Mi-am spus alungându-mi gândurile.
“Un asasin profesionist? Neee. Nu pot să fiu sigur.” Genul de racheţi ucrainieni care ucid pentru sume rezonabile. “Chiar dacă scapă neprins, dacă mă şantajează în vreun fel? Dacă mă ameninţă că mă ucide dacă nu-i dau mai mulţi bani. NU. Categoric NU.
Mai bine îmi iau un pistol cu amortizor.”
Introduc pe Google: “Pistoale cu glonţ” şi apăs Return.
Preţul de lista de la 2500 – 6500 lei.
“Scump tată. Ia să văd SH-uri”
La SH preţul orbitează în jurul sumei de 2500lei. “Cât o fi pe piaţa neagră? Or fi sigure? S-or găsi şi la noi pistoale nedetectabile şi cu seria ştearsă? Nu cred.”
“Nu. Şi pistolul iese din calcul aşa cum iese şi accidentul de maşină. Primul pentru că nu ştiu de unde să iau unul bun şi nedetectabil cu care oricum n-aş avea curaj să trag, şi al doilea pentru că nu am maşină.”
În timp ce gândeam, ţigara încerca să-mi ardă degetele de la mâna dreaptă. Neatent am scăpat-o din mână. A căzut printre pernele multicolore şi am sărit repede ca să o caut.” Poate iau foc şi mor ars de viu în timp ce caut metode de a-mi omorî soţia. "Ce ironic!" O găsesc, o sting în scrumieră şi apoi întorc perna arsă în aşa fel încât să nu se vadă.
“Te omor cu mâinile goale. Mi-ai ars perna de la mama!” astea vor fi primele cuvinte pe care mi le va spune când va vedea. Sper să scap până la urmă şi să-mi pun planul în aplicare.
“Cu ce dracu se poate omorî un om şi să nu rămână urmă?”
Motorul de căutare mi-a mai dat un sfat. “Dacă vrei să-ţi omori nevasta, i-aţi un bilet de zece zile într-o staţiune exotică şi trimite-i multe poze cu fete frumoase în bikini. Succesul e garantat doar dacă nu apare şi ea în staţiune furioasă rău de tot. Dacă apare... fugi cât te ţin picioarele.”
Google-ul ăsta are şi umor câteodată, doar că nu funcţionează în cazul meu.
“Ştiu ce! Păianjen veninos. Ia să caut!”
Păianjenul călător brazilian, Păianjenul australian cu pânza-pâlnie, Văduva Neagră, Păianjenul pustnic cafeniu, Păianjenul Redback. Ţările de origine: Australia, Mexic, Statele unite. “Ăştia erau buni, că-s mici. Îl scot din pahar şi îi dau drumul în pat. Şi apoi îl trag cu aspiratorul. Ia să văd, găsesc de vânzare pe undeva?” Am căutat şi după vreo 5 minute am rămas gânditor. Dezamăgit îmi aprind o altă ţigară. Mă uit fix la ecranul laptopului ca şi cum ar avea vreo vină, ca şi cum i-aş cere să mă înţeleagă.
Apoi caut otrăvuri nedetectabile. Găsesc o listă cu 10 cele mai otrăvitoare substanţe nedetectabile. Câteva plante, un peşte şi câteva medicamente iar în capul listei Arsenic. Zâmbetul meu sadic s-a stins când am citit de testul Marsh. “La naiba cu Arsenicul.”
Nu mă las şi caut în continuare: “Neurotoxină extrem de puternică, utilizată în laborator pentru blocarea canalelor de sodiu şi potasiu din creier şi muşchi. Legătura obstrucţionează circulaţia ionilor de sodiu şi potasiu prin membranele celulelor, împiedicând abilitatea creierului şi a muşchilor de a emite semnale electrice, provocând moartea prin şoc respirator”
“ASTA E! AM GĂSIT!” urlu eu în gândul meu. “Dar cum se numeşte substanţa?”
Mă uit cu emoţie la ecran şi citesc: “Sa...”
Alarma programată să sune la ora 06:00 AM îşi face datoria şi sună enervant de voios.