Era ora 21.45 când am ieşit din casă. Mă plictiseam îngrozitor şi mai aveam şi insomnie. Dis de dimineaţă la ora 4.00 trebuia să plec la Bucureşti şi mă gândeam că o plimbare scurtă, pe seară, îmi va aduce somnul mult râvnit. Mă îndreptam spre Mall ca să-mi cumpăr câte ceva de-ale gurii pentru drumul de 4 ore de mâine. Ţigări şi băutură.
Mergeam agale şi trăgeam cu foc dintr-o ţigară pe jumătate consumată. Vântul de început de primăvară adia lin din spate. Era o noapte plăcută şi nu era frig, de-aia nici nu mă îmbrăcasem prea gros. Am aruncat ţigara pe jos la vreo douăzeci de metri de intrarea în Mall chiar în momentul în care ceasul meu Casio model W-120 mă anunţă că este ora exactă. Ora 22.00.
La nici o secundă după piuitul ceasului s-a auzit o răpăială puternică care aducea cu sunetul de grindină pe tablă dar cu mult mai intens şi care părea că nu se mai termină. Instinctiv am strâns capul între umeri uitându-mă în sus. Chiar atunci a început măcelul.
Paznicul de la Mall s-a prăbuşit la zece metri în faţa mea cu piciorul retezat de sub genunchi. O femeie în vârstă ce tocmai ieşea dintr-un taxi a căzut lângă bordură în momentul în care rafala de gloanţe a spart toate geamurile taxiului galben ţintuindu-l pe şofer în scaun. Un domn cu două sacoşe colorate s-a oprit brusc, a dat drumul la sacoşe şi s-a prăvălit peste ele cu un rictus tembel de uimire afişat pe faţa îngheţată. În spatele lui partenera sa a picat fulgerată şi a rămas pe asfalt într-o poziţie nefirească. Un pantof de culoare mov i-a ieşit din picior şi s-a oprit la jumătate de metru de trupul femeii.
Totul s-a petrecut foarte repede şi niciunul din cei căzuţi nu şi-a dat seama de ce se întâmplase. Chiar şi eu rămăsesem stană de piatră dar Renault-ul Clio care era expus în faţa Mall-ului mi-a salvat viaţa. Imaginile se derulaseră cu viteză şi totul părea ca o scenă de film. Apoi, la fel de brusc cum pornise, sunetul mitralierei a încetat. Abia atunci, oamenii care treceau prin faţa Mall-ului şi cei care vroiau să iasă au început să urle de spaimă şi să fugă în toate direcţiile. Am ieşit din spatele Renault-ului distrus şi m-am îndreptat către intrarea din Mall chiar în momentul în care în faţă a oprit o maşină de poliţie cu sirenele şi girofarele pornite. Ambii poliţişti au ieşit în viteză din maşină cu pistoalele Cugir 9 mm md.2000 în mâini. Speriaţi, şi aflaţi la adăpostul maşinii din dotare, îndreptau arma spre ţinte nevăzute pe o rază de 360 de grade în jurul lor. M-am aplecat spre gardianul de la pază şi l-am întrebat dacă se simte bine în timp ce sunăm la 112.
— Şi acum ce fac cu bicicleta? mi-a răspuns el cu lacrimi în ochi.
— Ţine asta presată pe rană. I-am spus întinzându-i o bluză de damă CK pe care o luasem din sacoşele împrăştiate pe jos.
— Ce dracu’ s-a întâmplat aicea? urlă poliţistul burtos care îşi făcu primul curaj să iasă de la adăpostul precar oferit de maşina de poliţie.
— Un descreierat a tras cu mitralieră... a spus un om al străzii care stătuse tot timpul ghemuit lângă uşile rotative.
— De unde a tras?
Întrebarea a rămas fără răspuns. Toţi cei care eram în faţa Mall-ului am ridicat din umeri uitându-ne neputincioşi unii la alţii. Am terminat apelul la 112 aruncându-i în zeflemea un “Să mori tu!” operatoarei care îmi spusese să rămân la locul accidentului.
— Cheamă ajutoare! i-am spus poliţistului mult mai tânăr care se apropia tremurând.
Am intrat în Mall strecurându-mă cu greu printre cei 10 – 20 de oameni care se adunaseră curioşi. Am vrut să plec spre casă, dar după un scurt moment de gândire mi-am spus că sunt mai în siguranţă în magazin. Echipaje de intervenţie specializată vor ajunge în câteva minute.
Am intrat în supermarketul de la parterul Mall-ului şi m-am îndreptat spre raionul cu băuturi. După câteva minute de nehotărâre am luat din raft o sticlă de Jameson şi am desfăcut-o. Lichidul cafeniu care curgea cu greu prin sistemul cu bilă îmi ardea gâtul uscat de spaimă. Mi-am şters buzele umede cu mâneca de la cămaşă, am pus dopul la loc şi am mai luat o sticlă. Lumea începuse să se agite printre rafturi semn că aflase despre ceea ce se întâmplase afară. La casele de marcat fetele adunate în grupuri mici erau agitate şi discutau aprins. Cred că nu le mai păsa că ar fi putut fi penalizate pentru că şi-au părăsit postul.
Profitând de neatenţia lor justificată am ieşit printre case cu sticlele în mână şi fără să le mai plătesc. Băutura îmi umezise gâtul uscat dar îmi arsese şi creierul. O idee fixă mi se formase timid dar insista tot mai mult să iasă la iveală şi să devină realitate. “O să mor în Mall-ul ăsta. Toţi de aici o să murim. Ce mod mai stupid de a muri decât să mori într-un Mall? Dar există vreun mod mai puţin stupid de a muri?”
M-am îndreptat spre raionul de ţigări şi văzând că nu era nimeni, am sărit peste tejghea şi am luat un cartuş de Pall Mall. Obişnuitele mele. Am vrut să plec dar, cu coada ochiului am zărit un cartuş de Sobraine Blue. Am aruncat cartuşul de Pall Mall şi l-am înlocuit cu cel de Sobranie. “Ce mama naibii, azi e o zi mare.” M-am uitat mai atent şi am văzut în vitrină din faţă cutii de trabucuri. Am băgat mâna în vitrină şi am luat şi o cutie cu 7 bucăţi. M-am uitat pe etichetă în timp ce săream tejgheaua pentru a mă îndepărta de standul de ţigări. Flor de Selva Corona. Tara de origine Honduras. “Yumy!” mi-am spus în gând în timp ce am ridicat capul şi am depistat camera de supraveghere. I-am zâmbit ridicând în semn de salut mâna dreaptă în care aveam sticla de J&B deschisă.
“Azi o să mor în Mall.”
Am urcat pe scara rulantă pentru cărucioare de cumpărături până la etajul unu. Căutam un loc ferit în care să mă ascund. Ideea ce mi se formase în cap devenise o certitudine. Simţeam că aşa va fi, exact ca atunci când simţi că vei fi ascultat la oră şi nu ai învăţat. M-am oprit în capul scărilor şi m-am uitat împrejur căutând un loc sigur. De sus priveam cum tot mai mulţi oameni ies de la supermarket fără să plătească. Am zâmbit şi am plecat spre ieşirea de incendiu în speranţa că voi găsi vreun vestiar sau vreun birou, ceva în care să mă ascund. Instinctiv m-am uitat la ceas. 22.55. Muzica de fond din Mall era întreruptă de sirenele maşinilor de intervenţie care se auzeau în surdină printre acordurile muzicii de relaxare care răsuna din boxele de tavan.
Îmbrăcată într-un deux-pieces de un gri metalizat cu reflexii maronii o tipă slăbuţă s-a oprit în faţa mea, blocându-mi calea. Stătea cu mâinile împreunate în dreptul abdomenului şi se uita fix la mine cu ochii ei căprui şi mari, atent machiaţi. Era tunsă scurt până la nivelul umerilor şi avea şuviţe. Tocmai îi susţineam îndrăzneţ privirea tipei când a început a doua rafală de gloanţe. Geamurile de la cupola Mall-ului s-au spart şi au căzut într-o ploaie de aşchii ca o ninsoare cu fulgi mari. Au început să urle toate alarmele, moment în care mă arunc într-o alunecare şi mă ascund după un stâlp gros de beton, trăgând-o după mine pe tipa îmbrăcată în ţinuta de birou.
— Stai aici ascunsă! îi spun eu în momentul ce ne lipisem amândoi cu spatele de stâlpul gros de susţinere.
Stăteam în fund, rezemaţi, şi ascultam zgomotul infernal făcut de rafală de gloanţe. În spatele nostru se auzea cum locatarii temporari ai Mall-ului fug dezorientaţi ţipând în gura mare. Am încercat să mă uit pe după stâlp să văd ce se întâmplă dar un mănunchi de gloanţe m-a făcut să mă retrag la locul meu sigur.
Peretele din faţa noastră s-a umplut de stropi de sânge de la un nefericit prins în bătaia gloanţelor. Sânge şi bucăţi de creier formau un amestec curgător. Roşu. Lin. Am prins-o de mâna dreaptă forţând-o să stea jos nemişcată. Ea a tresărit şi atunci am văzut că mâna mea stângă era plină de sânge. M-am uitat la ea crezând că e rănită.
— Nu-i de la mine. Eu n-am nimic. A spus ea în şoaptă ca şi cum gloanţele s-ar fi ghidat după sunet.
Atunci am simţit şi mirosul de whisky şi am văzut că eram ud pe cracul stâng al pantalonului. În momentul plonjonului am spart sticla nedesfăcută, am pierdut cartuşul de Sobranie şi m-am tăiat în palmă.
Brusc s-a aşternut tăcerea. O tăcere relativă, întreruptă doar de bucăţile de moloz sau de sticlă care mai cădeau, de bălăngănitul lămpilor fluorescente ce atârnau distruse şi de sfârâitul cablurilor electrice care făceau scurtcircuit. Am rămas amândoi acolo unde eram, sprijiniţi de stâlpul salvator. Aşteptam. I-am făcut un semn discret ca să se acopere. Probabil că atunci când am trântit-o şi când am tras-o după mine la adăpost, nasturii sacoului s-au desprins dezgolindu-i sânii mici înveliţi doar de un sutien din dantelă neagră. Aşa cum stăteam nu-i vedeam decât sânul stâng pe care ea şi l-a acoperit trăgându-şi sacoul aşa cum închei un halat de baie.
M-am uitat în palma stângă şi am văzut că aveam înfipt un ciob din sticla de whisky spartă şi neplătită. Era destul de bine înfipt şi când am încercat să-l scot, degetele mi-au alunecat pe ciobul îmbibat în sânge.
— Dă-mi voie mie, a spus ea şi a prins de ciobul de sticla cu unghiile french manichiurite de la police şi indice.
— Băga-mi-aş, am urlat eu în timp ce turnam pe rană whisky din sticla rămasă întreagă.
A reuşit din a doua încercare să-mi scoată ciobul de sticlă, m-am ridicat încet şi am intrat în magazinul de lângă noi prin geamul distrus de gloanţe. Am luat un tricou de pe raft şi mi-am bandajat mâna. Lângă mine tipa îşi lega sacoul acum fără nasturi cu o centură de la un manechin.
— Ţi-e frică de moarte? am întrebat-o eu văzând că era destul de calmă. Părea mai calmă decât mine.
— Nu ştiu.
Am ridicat de jos cutia de trabucuri şi am deschis-o. Am luat în mână trabucul de foi, am admirat logo-ul în care o domnişoară îmbrăcată într-o rochie lungă se ţinea de o frunză de tutun în timp ce se întindea după o coroniţă din frunze de tutun, şi apoi l-am mirosit adânc. “Azi o să mor în Mall. Versiune îmbunătăţită: Azi o să mor în Mall lângă o femeie frumoasă.”
— Fumezi? o întreb întinzându-i cutia.
— Din alea. Şi-mi arătă spre cartuşul de Sobranie care stătea distrus lângă stâlpul după care ne ascunseserăm.
A ridicat cartuşul destrămat şi a scos un pachet care scăpase masacrului. A introdus-o cu graţie în gură şi a aprins-o cu o brichetă minusculă pe care a scos-o din buzunarul sacoului. S-a oferit să-mi aprindă şi trabucul meu. I-am prins mâna cu bricheta între palmele mele încercând să stabilizez flacăra brichetei. Am observat că tremura uşor. I-am întins sticla de whisky ce scăpase nevătămată. M-a refuzat cu un gest scurt în timp ce trăgea cu nesaţ din ţigară. Ne-am apropiat de balustradă de la etajul întâi şi priveam amândoi la echipele de pompieri şi de medici care invadau Mall-ul.
Atunci a început să plouă de la aspersoarele de incendiu din tavan. Apa era călduţă şi noi stăteam rezemaţi cu coatele de balustradă şi fumam nepăsători de parcă am fi fost pe o faleză privind oceanul. Parcă nu eram conştienţi de dezastrul din care tocmai scăpasem. Din când în când trăgeam câte o duşcă din sticla de whisky şi priveam în gol. Timpul trecea lent. Ne uitam către ceasul imens care era atârnat într-un perete şi care scăpase ca prin minune.
— Crezi că scăpăm cu viaţă? o întreb eu privind absent la fumul gros ce se ridica din trabucul ce rămăsese de doar 2 centimetri.
— Nu ştiu. Mi-a răspuns ea simplu trăgând cu poftă din ţigară şi prinzându-mă de mână.
Ceasul digital al Mall-ului arăta ora 23.59.59.