— Îţi spun eu, soră-ta e curvă. Se fute. I-am spus prietenului meu pistruiat.
Nu ştiam ce înseamnă se fute. La cei 9 ani ai mei, faptul că ea era frumoasă însemna că se fute. Nu ştiu unde auzisem, la cine sau în ce context. Se fute se potrivea de minune cu frumuseţea ei angelică. În mintea mea ăsta era legătura şi totodată explicaţia.
Prietenului meu îi dădură lacrimile. Slab, pistruiat şi cu ochii mari. Extrem de slab şi de mic pentru vârsta lui. Spuneai că este încă la cămin aşa mic cum era, îmbrăcat cu pantaloni scurţi susţinuţi de bretele şi tricoul portocaliu vechi rămas de la sora mai mare. Nici el nu ştia exact ce înseamnă, dar oricum era ceva rău. Era puţin înapoiat mintal la fel cum era şi fizic, dar mie îmi plăcea de el şi îl luasem sub aripa mea protectoare. De când era prietenul meu nu-l mai bătea nimeni, nu-i mai mânca nimeni sandviciul, nu-l mai murdărea nimeni cu noroi şi nici nu-l mai băteau cu bulgări. Ţinea foarte mult la mine, ca la un frate mai mare, protector. Cred că de aia l-au durut aşa de tare cuvintele mele.
A luat-o la fugă plângând şi ignorând strigătele mele. A sărit din copac fără să se gândească la pericol şi a intrat în păduricea de pe malul lacului unde ne petreceam vacanţa. Am coborât cât am putut de repede, dar până să ating pământul, Mark dispăruse în liziera de salcâmi.
— Mark! Mark! Mark răspunde. N-am vrut să spun aşa de Lily.
Mă durea gâtul de atâta strigat, şi pentru că se întunecase am plecat spre casă. Înainte să ajung la mine, am făcut un ocol pe la locuinţa lui Mark sperând că a ajuns. La ora aia nu era nimeni acasă. Mama sa muncea la un market, tatăl său fugise cu o şoferiţă de tir, iar sora lui cu nume de crin muncea şi ea până târziu la o tarabă în bazarul de lângă oraş.
Locuiau la periferie, într-o cameră ce făcea parte dintr-un complex insalubru. Proprietarul nu investea în renovări, şi umbla zvonul că vânduse terenul cu tot cu clădiri unui dezvoltator imobiliar care urma să evacueze toţi locatarii la toamnă. Nici măcar nu le mai cerea banii de chirie. Ăsta era singurul lor avantaj, dar trebuiau să găsească urgent o locuinţă pe măsura bugetului lor.
Am trecut prin ceva ce odată era un gard viu şi m-am îndreptat spre locuinţa lui Mark. Cunoşteam stradă bine şi ocolind băltoacele formate de la ploaia de ieri am ajuns în apropierea complexului în care locuia prietenul meu. De la depărtare am văzut lumină şi apropiindu-mă am văzut pe geam cum Mark stătea pe pat, cu genunchii la gură, cu capul plecat. Nu am bătut la uşă, nu l-am strigat. Am zis că până mâine o să uite sau o să-i treacă. “Nu-l duce pe el capul să fie supărat pe mine mâine.”
*
— O s s să o ul ul mă li lim! Mi-a spus Mark a doua zi bâlbâindu-se mai tare ca de obicei. Atunci când era supărat sau agitat se bâlbâia rău de tot. Aproape că nu-l înţelegeam. Şi mai era şi peltic pe deasupra.
— Las-o baltă. N-am vrut să te supăr. I-am zis împăciuitor.
— N nu. V vleau s s să o...
— Nu Mark. Am greşit. Nici măcar nu ştiu ce înseamnă ce am spus aseară.
Mergeam pe malul apei şi căutam pietre că să facem broscuţe. Îmi părea rău că era supărat. Mergea cu capul în pământ şi dacă de obicei el eră care găsea cele mai multe pietre potrivite pentru joacă noastră, acum abia dacă aruncase una în apă. Fusese vădit marcat de cuvintele mele. Nu mă gândisem că la nivelul lui slab de înţelegere, la mintea lui uşor înapoiată ar putea să fie aşa de supărat.
Am mers o perioadă unul lângă celălalt fără să spunem nimic. Fără să vrea o luase înaintea mea cu doi paşi. Atunci, l-am bătut pe umărul drept iar când el s-a întors să vadă despre ce e vorba, am ţâşnit prin stânga lui şi am luat-o la fugă. A zâmbit scurt şi a fugit după mine. Seara a fost plăcută, jocurile copilăriei alungând supărarea de pe chipul şi din atitudinea pistruiatului. Ba chiar am crezut că a uitat, dar după ce l-am condus acasă, la despărţire mi-a spus peltic:
— M mâine o ul mâlim.
— Bine. Dacă vrei tu...
Am plecat spre casă fără se ne luăm rămas bun, fără să ne salutăm sau să spunem vreun cuvânt de la revedere. Făcea parte din înţelegerea noastră. Fără “la revedere” şi fără “salut” sau “bună” a doua zi. Ca şi cum nu ne-am fi despărţit niciodată.
*
Nu ne făcusem un plan aşa că nu ştiam cum şi ce vom face, dar când ne-am întâlnit a doua zi, amândoi eram “camuflaţi”. Eu aveam pe cap pălăria de pescar a tatălui meu şi purtam nişte haine noi, pe care abia le primisem. Ştiam că o să mă omoare mama în bătaie doar dacă vedea că le luasem. Nu-mi păsa. Eram în misiune.
Mark purta o şapcă puţin cam mare pentru capul lui mic, pe care o prinsese cu un ac de siguranţă la spate ca să nu-i cadă pe ochi. Şi avea ochelarii de soare de la sora lui, sau poate de la mama lui, cu lentilele mari şi rame albe ce îi alunecau mereu peste nasul mic şi cârn. Arăta ca o libelulă şi mi-am suprimat un surâs privindu-l cât era de serios. Nu ne-am spus niciun cuvânt. Am plecat unul lângă altul spre bazar. Era destul de mers, dar cei patru – cinci kilometri i-am parcurs în linişte. Erau momente în care ne petreceam toată ziua împreună fără să vorbim. Asta se întâmpla mai ales când meşteream câte ceva. Vreo praştie sau vreun arc din alun sau corn. Alteori trăncăneam în continuu despre ce vrem să ne facem când suntem mari, despre albine, broaşte, şi alte nimicuri.
Am ajuns în bazar şi ne-am ascuns după o gheretă unde se vindeau mici şi bere la două tarabe de locul unde muncea sora lui. O vedeam cum se mişcă prin tarabă, cum vorbeşte cu cumpărătorii, le arăta câte o bluză sau câte un pantalon. O vedeam cum se ridică pe vârfuri pentru a ajunge la produsele expuse mai sus. Era mică de statură şi avea pielea albă de parcă ar fi fost certată cu soarele. Avea o faţă rotundă şi forme ce arătau feminitatea ce începuse să se instaleze cu vreo doi trei ani în urmă. Era blondă şi avea nume de floare. Avea ochii negri şi o chema Lily. Era frumoasă. Cea mai frumoasă fată pe care o văzusem până atunci. Avea 14 ani.
Plecasem în acţiunea noastră de urmărire după ora unu întrucât eu fusesem la dentist de dimineaţă. Încă ţineam în gură tamponul de vată pe care mi-l pusese stomatologul când îmi spusese: “Îl ţi două ore. Nu mănânci şi nu bei apă două ore.” Cred că trecuseră de mult două ore, dar eu încă ţineam tamponul în gură. Nu aveam ceas şi oricum pentru noi nu conta cât este ora. Ne întâlneam dimineaţă sau pe la prânz şi mergeam acasă când se însera. Mâncăm împreună sandviciurile pe care mi le punea mama în rucsac şi ce fructe găseam în pădurice, mure şi zmeură. Azi fusese o zi bună, pentru că tanti Flori de la mici ne dăduse şi nouă câte doi şi câte un suc.
*
Am realizat că s-a înserat abia atunci când am văzut-o pe Lily că se pregătea de închidere. A aşezat marfa la locul ei şi apoi a tras obloanele pliante şi a pus lacătul. Apoi, cu gentuţa pe umăr s-a îndreptat spre oraş. Eram la vreo cincizeci de metri în urma ei, şi ne ascundeam după tarabe, maşini, copaci sau tufe. Cum a ieşit din bazar, Lily s-a oprit lângă un copac, şi după câteva secunde de căutat în gentuţă a scos şi şi-a aprins o ţigară. M-am uitat sugestiv la Mark. Făcuse ochii mari şi nu scotea un sunet.
Am urmărit-o până la parohia catolică din oraş. Ea a intrat înăuntru ca şi cum cunoştea locul foarte bine fără să arate vreo jenă de faptul că era îmbrăcată doar în pantaloni scurţi. În linişte, am urmărit-o de la distanţă mică. Din când în când îi făceam semn lui Mark cu degetul la buze. Am intrat pe o uşă laterală şi am urmărit-o pe coridoarele şi prin camerele parohiei. Era pustiu şi mă întrebam unde or fi locatarii. Coridoarele şi camerele erau slab luminate iar noi păşeam cu grijă pe covoarele groase. Mark nu scotea niciun sunet. Nu cred că văzuse covoare decât în bazar şi eram convins că nu călcase niciodată pe un covor. Nici eu nu călcasem pe aşa covoare în care ţi se cufundau paşii care nu scoteau niciun sunet.
Am văzut-o intrând în bibliotecă iar în urma ei, uşă a rămas întredeschisă. Am aşteptat câteva minute în linişte pentru a asculta eventualele zgomote ce ar fi putut veni din bibliotecă. Se auzea doar zgomot de paşi, şi la un moment dat, după o pauză destul de scurtă, paşii s-au transformat în zgomot de tocuri. Atunci când paşii s-au oprit ne-am strecurat şi noi pe uşă bibliotecii.
Înăuntru era mai multă lumină decât văzusem pe holuri şi am observat că erau multe mese, iar pe fiecare masă era câte o lampă. În centrul sălii era o masă la care stătea un bărbat. Era cu spatele la noi, şi, observându-l, l-am tras pe Mark lângă mine ascunzându-ne în cadrul uşii ce era într-un con de umbră. Piciul a dat să spună ceva dar i-am pus repede mâna la gură.
Am văzut-o şi pe Lily care era după masă mare de stejar la care stătea bărbatul. Stătea cu spatele la noi şi la bărbatul tăcut de la masă, cu faţa la rafturi, cu mâinile întinse în sus pentru a lua o carte de pe raft. Nu se vedea decât de la jumate în sus şi purta un corset albastru cu alb în dungi, cu volane din dantelă la mâneci. Stăteam ascunşi şi Mark tocmai îmi spunea din ochi că n-am avut dreptate, când ea s-a întors cu faţa spre stânga şi a ieşit din spatele mesei care nu ne permitea să îi vedem decât partea de la brâu în sus a corpului.
A făcut doi sau trei paşi ieşind din spatele mesei şi s-a întins după o nouă carte. Privirile noastre comune, ce iniţial i-au urmărit mâinile în căutarea cărţii, au coborât îndeajuns de rapid încât să vedem că nu purta fustă pe ea. Era doar în chiloţi albi, cu portjartierul desfăcut, cu bretelele atârnând libere peste ciorapii lungi cu jartică ce urcau până la jumătatea pulpei.
Avea un fund alb şi frumos, perfect rotund, cel mai frumos fund pe care-l văzusem vreodată. Singurul. În momentul acela, totul a început să se învârtă în jurul meu. Am simţit o mâncărime şi prima mea erecţie s-a sfârşit brusc cu o umezeală în pantalonii scurţi.