— Gata cu războaiele. Mi s-a acrit. Cred că e valabil pentru toţi cei prezenţi aici. În cazul în care după negocieri îndelungate nu ne înţelegem asupra unui lucru, ne luptăm între noi.
În ochii celor 192 de oameni prezenţi în acea seară în sala de bal fără stâlpi de susţinere de la Barr Al Jissah se puteau citi tot felul de trăiri.
În momentul în care sistemul de traducere instantanee aduse în urechile fiecărui participant varianta în limba natală a vorbelor recent rostite, un murmur uşor se ridică deasupra participanţilor. Ecoul din luxoasa sală în care se desfăşura conferinţa îl făcu să pară mai mare decât fusese în realitate. Unii priveau cu mirare, unii cu teamă, indignare sau curiozitate, iar alţii pur şi simplu cu indiferenţă.
Jorge Mario Bergoglio, al 266-lea episcop al Romei şi Papă al Bisericii Catolice din data de 13 martie 2013, nu-l privi pe locutor. Nu din lipsă de respect. Doar că el, în calitate de şef al Vaticanului care era observator permanent la Naţiunile Unite, era singurul din sală care stătea la masa prezidiului şi ar fi fost imposibil să privească în ochi un om ce vorbea lângă el stând cu faţa către participanţi. După ce translatorul de limbă coreeană termină de vorbit, expresia feţei lui rămase neschimbată. Acelaşi zâmbet cald, aceeaşi privire paşnică. Poate că îşi trădă emoţia doar prin prisma faptului că acum îşi ştergea ochelarii simpli. Acum se întreba dacă ideea va funcţiona.
Cristina Fernández de Kirchner şi Dilma Rousseff ce stăteau alături de Micheline Calmy-Rey şi Dalia Grybauskaite în al treilea rând făcură ochii mari.
Abdullah bin Abdul Aziz, Jalal Talabani şi Khalifa bin Zayed Al Nahyan se uitară tăcuţi la Qaboos bin Said al Said care era şi gazda conferinţei pentru pace.
Barack Obama trase cu ochiul la Vladimir Putin care stătea în rândul din faţă şi zâmbea sfidător.
Kim Jong-um lăsă un moment lung de pauză pentru a vedea efectul vorbelor sale, dar era deja cu gândul la Park Geun-hye.
*
Decizia fu luată în majoritate. Acolo unde nu putea lupta conducătorul ţării, intra automat în ring al doilea om în stat. Întreaga operaţiune era ţinută strict secret şi nu se permitea organizarea de alegeri locale pentru desemnarea altor preşedinţi sau înlocuitori.
Se instituiră şi câteva reguli:
— Lupta este liberă şi nu se admit arme.
— Nu se luptă până la moarte.
— Nu sunt admise alianţele dar poţi apela la alt preşedinte de stat care să se bată pentru tine.
— Dreptul la revanşă.
*
Seara fu deschisă de meciurile aspiranţilor, conducători ai statelor încă nerecunoscute de Naţiunile Unite. Tibetul cu China pentru suveranitate şi Palestina cu Israelul pentru recunoaştere teritorială.
Prima luptă importantă dintre statele legitime fu lesne de anticipat de toată lumea. Putin îl învinse prin Ippon pe Petro Poroşenko în prima repriză, după ce rusul îl fixase la sol şi îi aplică o strangulare care dură un pic prea mult.
— Gata! L-ai învins. Opreşte-te! Îi strigă Nicolae Timofti.
— Crimea-i a mea! Îi spuse sec preşedintelui ucrainian şi apoi se întoarse către cel al Moldovei care muşca speriat din prosop. Tu urmezi!
Apoi urmară în ring Grecia cu Turcia pentru problema actuală, Insula Cipru.
India cu Pakistan pentru Kashmir şi Spania care fu nevoită să se lupte doar cu Marocul, deoarece Marea Britanie avea meci cu Argentina în aceeaşi seară pentru Insulele Falkland.
Pentru ultimul meci al serii erau programate România şi Ungaria. Traian Băsescu îl învinse abia în ultima repriză pe János Áder, deşi preşedintele ungur era cu şapte ani mai tânăr.
— Hăhăhă! De azi terminaţi cu prostiile voastre cu Transilvania. Bine?
— Bine mă. Dar până la revanşă, că atunci o să rămâneţi vreo 13 milioane.
— Mai vedem.
Apoi îi aruncă lui Karolos Papoulias:
— Dacă îmi dai Santorini luna viitoare îi sparg eu faţa lui Merkel. Sau te baţi tu cu Gauck?
Seara se încheie frumos. Învingătorii îşi îmbrăţişau adversarii şi apoi semnau tratatele ce consfinţeau înţelegerile câştigate în ring.
Pentru următorul turneu era programate meciurile:
Osetia cu Georgia.
Kosovo cu Serbia.
Taiwan cu China.
Republica Democrata Arabă Sahrawi cu Marocul pentru recunoaşterea Republicii Sahara Occidentală.
Spania cu Marea Britanie, deşi pierduse primul meci cu Marocul.
*
Armatele au fost retrase la vatră şi militarii au fost pensionaţi. Fondul de pensionare era constituit din banii economisiţi prin lipsa războaielor şi din fierul vechi rezultat din topirea armelor. Ori de câte ori era nevoie, se ţineau gale de lupte care rezolvau probleme statelor. Iniţial au sărit repede la bătaie, dar văzând urmele rămase, durerea şi chinul prin care treceau, preşedinţii o lăsară mai moale.
Apoi urmă o pace lungă.