Honeys

Când am intrat în barul HoneyS trecuse deja de ora 20. Aveam întâlnirea stabilită peste o oră, dar eu plecasem mai devreme de acasă cu gânduri măreţe. Probabil că ele mă scoseseră nerăbdătoare din casă.

M-am îndreptat către bar ca să-mi comand o bere. Sobrietatea îmi inhibă cumva creativitatea şi eu aveam nevoie de ea în seara asta. Aveam timp pentru două beri, exact atât cât să-mi vină idei dar cât să nu bâlbâi conversaţia.

La masa de biliard ce stătea retrasă într-un colţ al salonului jocul era pe sfârşite. Un slăbănog înalt tocmai a introdus bila 8 în gaură, după ce î-l anunţase pe partenerul său de joc:
— Coaie, la mijloc!
— Du-te dracu' de norocos bulangiu ce eşti. I-a replicat îmbufnat partenerul luându-şi sticla de bere de pe marginea mesei de biliard şi lăsând în locul ei cubul albastru de cretă.
Slăbănogul l-a luat prieteneşte de după gât şi i-a ciufulit freza atent aranjată ferindu-se apoi cu succes de şutul ce îi caută nervos fundul.
— Te-n mă-ta! I-a aruncat partenerul său nu prea deranjat de ratare.

Au râs apoi amândoi şi odată cu ei şi cele două fete care îi aşteptau liniştite la masă. Slăbănogul i-a băgat imediat limba în gură blondei de lângă el, în timp ce partenerul lui s-a aşezat stingher lângă o roşcată cu ochelari. Aceasta a zâmbit şi ea la fel de stingheră arătându-şi coroana de sârmă cu pietricele ce avea să-i îndrepte într-un final dinţii. „Double date” cu siguranţa.

M-am întors către fata de la bar cu intenţia de a face conversaţie până la ora întâlnirii, dar am renunţat întrucât ea era numai lapte şi miere pe lângă un client plinuţ, bine îmbrăcat, ce stătea în partea din stânga a barului. Cineva mi-o luase înainte şi nu era prima dată.

— Dă-mi şi mie o fisă! Ea nu mi-a răspuns fiind ocupată cu zâmbetul cu toţi dinţii şi mi-a făcut din mână un gest care putea însemna orice, de la "Cară-te!" la "N-ai decât" sau "Vin acum, dar aşteaptă fraiere, nu vezi că-s pe val?"

Am luat o fisă din bolul ciobit din sticlă, am lăsat 10 lei pe bar şi m-am îndreptat spre masa de biliard. Părea singuratică aşa cum stătea acoperită de lumina de la o lampă dreptunghiulară, dar eu aveam să-i ţin companie pentru 40 de minute. Nu mă deranja deloc să joc singur. Aveam timp să îmi pun în ordine cele câteva idei pe care le aveam pentru proiect. Trecusem deja prin ele acasă de câteva ori, iar acum făceam ultima verificare ca să văd dacă nu cumva mi-a scăpat ceva. Nu, nu-mi scăpase nimic.

Am "spart" bilele cu putere şi am privit cum bila 7 intră în gaură în timp ce restul colegelor cu alte numere se izbeau nervoase de mantă şi între ele. Am băut jumătate din bere cu o sete nebănuită privind ceasul din perete. Era 20.30 şi barul începea să se umple.

Cupluri mai mari sau mai mici intrau gălăgioase. La intrare toţi se scuturau de apa de pe haine iar lângă preşul pe care scria "Welcome" se formase o băltoacă mică. Probabil că afară ploua destul de tare deşi atunci când venisem eu vremea era bună. Cer senin şi atmosferă caldă. Pe măsura ce se aşezau la mese zumzetul din bar creştea acoperind led-ul din perete şi lăsându-l pe crainicul de ştiri în postura de mut.

Am ignorat ce se întâmpla în jurul meu concentrându-mă la jocul de biliard. Introdusesem deja bilele de la 1 la 5 printre gâturi scurte de bere, aşa că am mai comandat una la chelneriţa de serviciu. Nu ştiu de unde apăruseră vreo trei fetişcane frumoase foc, care se învârteau fâşneţe printre mese preluând comenzile clienţilor. Poate de la ele venea numele barului. Dulceţuri.

I-am plătit berea lăsându-i un bacşiş echivalent cu costul consumaţiei iar ea m-a răsplătit lăsându-mă să-i privesc fundul. După câţiva paşi s-a întors către mine şi mi-a făcut din ochi. Ştia că mă uitam după ea, dar eu aveam o scuză: aveam la ce să mă uit. I-am zâmbit spunându-mi "poate mai târziu" şi tocmai atunci l-am văzut pe Marcian în cadrul uşii. Se uită atent prin bar căutându-mă aşa că i-am făcut semn şi el mi-a făcut acelaşi semn că şi barmaniţa şi probabil cu aceeaşi semnificaţie.

— Au venit ăştia? Mă întreba el în loc de salut întinzându-mi mâna dar cu privirea la cele câteva bile rămase neintroduse pe masa de biliard.
— Nu, poate întârzie din cauza vremii. Se pare că s-a pornit rău de tot. I-am răspuns făcând un semn către hainele lui destul de ude, de care nu părea să-i pese.
Nu mi-a răspuns, privea oarecum agitat în jurul lui, ca un consumator de droguri ce îşi caută din priviri sursa pentru următoarea doză.
— Cât e berea aici?
— Fac cinste, de care bei?
— Te bagi?
— Da, mă bag. Am ceva timp liber zilele astea şi am zis să particip şi eu dacă n-aveţi pe altcineva. Doar să-mi dai lista de piese. I-am răspuns sec în timp ce-i făceam semn chelneriţei cu fund frumos arătându-i sticla de bere. Ea a aprobat cu o înclinare a capului şi a zâmbit. Avea un zâmbet frumos. Vesel.
— Da mă, m-a sunat Magda să-mi spună despre cauza lor. Pana mea, vreo opt piese, maxim zece, vreo patruj' de minute, poate o oră. Improvizăm în mare parte, că nu suntem la Atestat. Ea m-a sunat pe mine şi eu pe tine. N-avea rost să aduc un chitarist din Bucureşti pentru atâta lucru. Şi gratis. A zâmbit el şi şi-a aprins un Marlboro Roşu. Cheers. — Hai noroc. Uite-i!

În pragul uşii erau Vlad şi Magda. Ea udă şi zgribulită iar el la fel de ud dar indiferent. Marcian le-a făcut semn iar ei s-au îndreptat către noi scuturându-se de apă.
— Hai salut!
— Salut!
— Bună!
— Beţi ceva? I-am întrebat eu după ce ne-am salutat.
— O bere, că am şofer. A spus Vlad vesel întrebând-o din priviri pe prietena lui.
— Un ceai fierbinte. A răspuns ea în timp ce-şi scutura ultimele picături de apă din păr.

Chelneriţa a anticipat comanda şi deja era prezentă lângă noi zâmbitoare şi măsurându-l apreciativ pe Vlad din cap până în picioare, ignorându-mă complet pe mine care fusesem centrul atenţiei până atunci dar şi pe Magda. "Ete na..." am zâmbit puternic de comicul situaţiei. Ca o giruetă, se învârtea în funcţie de vântul cel mai bun.
— Râzi de noi?
— Nee, doar ca mi-am adus aminte de o situaţie haioasă tare. Ştii tu cum e cu prostul care zâmbeşte de ce-şi aduce aminte.

A zâmbit şi ea şi apoi a început să înşire pe masa de biliard un notebook Sony, o agendă cam stufoasă, câteva pliante, nişte pixuri şi un set de post-it-uri. Barul se umpluse de oameni şi fum, iar când a venit fata cu comanda noastră i-am plătit şi i-am spus ca mai vreau o fisă pentru biliard. Asta ne mai dădea o oră la masa de biliard pe care puneam monopol pentru ca oricum toate mesele se ocupaseră şi nu mai aveam unde să stăm şi să discutăm.

— Rămânem aici, că-i plin barul.
— Ok.
— Numai un pic, să-mi pun astea în ordine şi vă explic imediat ce şi cum.

În timp ce Marcian îi povestea lui Vlad ceva despre cel mai recent concert al său, eu am introdus cu mâna bilele rămase în găuri dând ocol mesei de biliard.
— Nu vă spun eu ce aveţi de făcut, că nu mă pricep la cântat, doar vreau să subliniez nişte puncte importante din campanie. Vrem nu vrem, trebuie să ne ţinem de un plan. Am stabilit ca e mai bine să ne întâlnim, decât să vă dau un mail sec dar plin de informaţii.
— Da, nu-i bai.
— Era ok şi cu mail-ul, doar să ştim ora şi locaţia.

Am răspuns amândoi simultan în timp ce Vlad ne ignora complet cu ochii fixaţi pe televizor.

— E vorba de sâmbăta viitoare, adică douăzeci şi...
— Ia stai aşa. A întrerupt-o Vlad cu fermitate strângând-o uşor de braţ, moment în care am realizat ca se făcuse destul de linişte în colţul ăsta de bar de lângă televizor şi vreo zece persoane priveau atent la ecranul ce afişa violent o bandă galbenă cu "Breaking News"

— Dă mai tare! A strigat cineva de la o masă şi pe măsură ce liniuţele ce indicau volumul se înmulţeau pe ecran, liniştea devenea tot mai apăsătoare.

"Întrerupem programul obişnuit pentru o ştire de maximă importanţă pentru populaţia din judeţul Bacău. Fenomene meteorologice neobişnuite s-au abătut peste judeţ. Fulgere numeroase însoţite de un câmp magnetic de o intensitate neobişnuit de mare s-au abătut peste zona sud a judeţului Bacău. Zonele afectate sunt cele cuprinse între comuna Căiuţi, municipiul Oneşti şi apoi de-a lungul drumului european E 574 până la comuna Sănduleni. În unele locuri plouă în averse. Deocamdată nu se cunosc alte informaţii, dar autorităţile sfătuiesc locuitorii din zonele respective să nu părăsească locuinţele şi mai ales să nu se aventureze la drum. Vom reveni cu informaţii."

— Băga-mi-aş pula, cum ajung eu acasă? A izbucnit destul de îngrijorat slăbănogul ce câştigase meciul de biliard.

Noi l-am ignorat tăcuţi, rumegând informaţiile pe care tocmai le primisem. Ca o confirmare a veridicităţii ştirilor, de afară se auzi un bubuit puternic făcând lumina din bar să pâlpâie. Probabil că fulgerele se apropiau de zona noastră. Magda a tresărit tăcută şi s-a adăpostit în braţele protectoare ale lui Vlad. Eu m-am uitat la Marcian care nu părea afectat de ştiri, şi apoi i-am anunţat sec ca merg la wc. Berile îşi cereau obişnuita vizită la toaletă.

Mi-am făcut loc printre câteva persoane care discutau în şoaptă ştirile şi m-am îndreptat către uşa pe care erau doar două semne ce reprezentau un bărbat şi o femeie.

Când am intrat, lumina s-a aprins cu un pic de întârziere semn ca senzorul era puţin decalibrat sau era pe ducă. Am ales cabina din mijloc şi m-am descheiat la prohab. "Ce căcat de vreme! Şi tocmai când credeam ca vine primăvara..."

Jetul ce mă chemase la baie se lăsa acum aşteptat. Ştirile recent auzite probabil că-l făcuse reticent deşi senzaţia şi nevoia de uşurare erau tot mai prezente. Am stat răbdător cu ea scoasă din pantaloni încercând să ignor veştile auzite. "Victorie!" La început timid, dar pe măsură ce trecea timpul, tot mai puternic.

Senzaţia de uşurare mă cuprinse şi tocmai când eram mai relaxat, un cutremur scurt dar foarte puternic a zguduit cabina în care eram dezechilibrându-mă şi făcând ca jetul meu să împroaşte pereţii. În acelaşi moment s-a stins şi lumina lăsându-mă în beznă totală. Speriat, mi-am băgat-o în grabă în pantaloni şi am simţit cum partea finală s-a scurs în pantaloni. Căldură umedă îmi atingea piciorul drept.
"Băga-mi-aş pu..."
cuvintele mi-au fost întrerupte de revenirea curentului. O lumină verzuie a invadat baia. Lumina de serviciu. Am ieşit în grabă, fără să mă spăl pe mâini dar scoţându-mi de pe mine cămaşa în carouri şi legându-mi-o în talia în aşa fel încât mânecile atârnânde să-mi acopere pata de pe blugi.

"Ce pula mea?" m-am întrebat eu cu voce tare în momentul când mi-am ridicat ochii de la pata de urină pe blugi şi am privit barul. "Unde dracu-s ăştia?" am continuat cu întrebările deşi realizam ca în momentul cutremurului petrecut cât timp eram în baie, probabil toţi dăduseră bir cu fugiţii.

Barul era pustiu.

Era ca în filmele alea americane când toţi se ascund pentru a-i face o surpriză sărbătoritului care ştie sau cel puţin bănuieşte dar din bun simţ o mimează. Din pragul uşii de la toaletă barul părea pustiu. O predea de fum ca o ceaţă deasă de Octombrie stăpânea încăperea acum goală. Pe masa de biliard un tac, laptopul şi probabil jumătate din conţinutul genţii Magdei.

Pe marginea din lemn două sticle de bere şi scrumiera în care ardea ţigara Marlboro a lui Marcian. Cu o privire scurtă am putut fotografia involuntar tot barul. Aceleaşi sticle şi pahare mai mult sau mai puţin pline cu băutura, scrumiere cu ţigări fumegânde lângă care stăteau uitate telefoane şi chei de maşina. Pe masa la care mai devreme stătuse slăbănogul cu amicii lui două telefoane de ultimă generaţie nou nouţe.
Ce mama dracului? Cât de speriat să fii ca să pleci şi să uiţi aşa frumuseţe de telefoane?

Am vrut să mă duc la masa lor şi să iau telefoanele ca să le dau când aveam să ies afară din bar dar am rămas pe loc, paralizat. Nu puteam să mişc niciun muşchi, dar mai dureros era ca nu puteam să-mi pun în mişcare celulele creierului ca să înţeleg ce tocmai văzusem.

În momentul în care m-am apropiat de masă, un jet de fum de ţigară a ţâşnit de nicăieri îndreptându-se în direcţia mea. Lângă el o halbă de bere s-a ridicat, s-a înclinat şi am văzut cum lichidul galben cu spumă se îndrepta spre margine. Mă aşteptam ca berea să curgă pe masa dar nu s-a întâmplat aşa ceva. Lichidul a dispărut înghiţit de o gură invizibilă.

Brusc m-a cuprins o stare de leşin însoţită de o stare de vomă iminentă iar picioarele îmi tremurat destul de rău. Era clar ca mi se blocase creierul. Nu îmi mai funcţiona nici partea de logică şi nici cea motrică.

Mi-am întors privirea către masa de biliard iar ce am văzut m-a făcut să mă întreb instantaneu dacă nu cumva înnebunisem în momentul cutremurului din wc. "Ce dracu mi-a pus aia în bere?"

Ţigara Marlboro s-a ridicat singură din scrumieră până pe la înălţimea de o sută şaizeci şi cinci o sută şaptezeci de centimetri, vârful ei s-a aprins ca un tăciune încins ca apoi incandescenţa lui să scadă în intensitate şi a fost urmat de trei cercuri de fum. Pe Notebook-ul Magdei cursorul juca voios doar cât să deschidă clientul de email. Încă două secunde şi apoi cuvintele apăreau pe ecran pe rând, formate de tastele apăsate de nişte degetele invizibile.

Am reuşi să fac cel mai greu pas din viaţa mea. Şi după el altul, la fel de greu. Îmi simţeam picioarele de plumb şi mă tărâm efectiv către masa de biliard incapabil să înţeleg ceva. Ajuns la destinaţie am întins mâna, am îndreptat-o către ecranul notebook-ului cu dorinţa arzătoare ca ea să întâmpine rezistenţă. Un obstacol materializat în persoana care acum 5 minute era aici dar care acum e invizibilă.

Uşa de la intrarea în bar s-a deschis brusc şi înăuntru a intrat barmaniţa care mai devreme stătea la taifas cu clientul plinuţ şi bine îmbrăcat. Din reflex m-am trântit pe podeaua mozaicată ascunzându-mă de privirile fetei. M-am târât în linişte sub masa de biliard şi de acolo o priveam tăcut, deşi iniţial am avut instinctul de a rămâne în picioare şi a-i vorbi.

Tipa părea senină ca o zi de primăvara, ca şi cum nu văzuse ştirile, ca şi cum niciun fulger nu se abătuse asupra oraşului şi niciun câmp magnetic sau ce-o fi fost, nu provocase cutremurul de acum câteva minute.

Ceva îmi râcâia creierul şi eu habar nu aveam ce e. Fata a intrat în bar, şi-a aruncat geanta pe tejghea şi a pornit filtrul de cafea. În liniştea din bar, zgomotul râşniţei de cafea încorporată în filtru răsuna puternic în barul gol. Fata din bar căsca plictisită în timp ce din geantă scotea un pachet de ţigări şi o brichetă Zippo. Zgomotul pe care l-a făcut capacul brichetei la închidere a produs declicul. Da. Ştiam ce mă măcina.

În momentul în care fata a deschis uşa de la intrare, multiple raze de soare au năvălit pentru scurt timp în bar ca şi cum ar fi fost miezul zilei. "Ce naiba? Cât e ceasul? Nu era aproape ora nouă seara?" Instinctiv m-am uitat la ceas, dar pe încheietura mâinii stângi era doar tatuajul. Îl uitasem acasă iar telefonul era deasupra mea pe masa de biliard.

La bar, fata îşi servea liniştită cafeaua. Privea în gol şi trăgea cu sete din ţigară. Scrumul se adunase în vârful ţigări făcând un mic arc de cerc sub influenţa gravitaţiei. În cele din urmă căzu exact în ceaşcă cu cafea. Să mă fut! A zis barmaniţa aruncând şi restul ţigaretei în ceaşcă, a apăsat iar pe butonul filtrului de cafea şi apoi a plecat undeva în spatele barului pe o uşa ce era mascată de nişte postere şi reclame la bere.

Nu înţelegeam eu ce se întâmplă, dar cum fata nu părea deloc periculoasă, am decis să ies de sub masa de biliard. Îmi ştergeam praful din genunchi şi mă îndreptăm către bar chiar în momentul în care fata venea pe uşa plină de reclame ţinând în mână o găleată cu apă şi un mop.

— Tu pe unde pula mea ai intrat? Ca sunt sigură ca am încuiat uşa când am ajuns la servici.

Nu părea speriată ca mă vede şi nici curioasă. Se uita la mine cumva cu un aer trist, ca şi cum nu m-ar fi înţeles, deşi eu încă nu deschisesem gura.
— Ce zi e azi?
— Duminică.
— Dumin.... Ce zi?
— Eşti surd mă? Duminică. Şi tot nu mi-ai spus cum dracu’ ai intrat în bar.
Începuse să gesticuleze în timp ce vorbea iar eu am putut să-i observ la mână ceasul ieftin cu cadran mare. — Ce-ai mă? Ţi-e rău? Ce-ai albit aşa?
Ceasul ieftin cu cadranul mare arăta ora 13:20.

Luminile s-au stins din nou dar de data asta mai lent, barul a pornit cumva spre tavan şi mai apoi s-a lovit de masa de biliard concomitent cu durerea imensă ce a explodat în capul meu. Inconştient am închis ochii.

*

Marcian se agita în jurul mesei de biliard.
— Ce naiba face ăla la baie atâta?
— Nu ştiu. Poate îi e rău...
— Da, poate… parcă se lăsase de băut.

Vrei să citești mai mult?